Autor: Muzeul Naţional Cotroceni
29 iulie – 31 august 2017, Râşnov
Expoziţia aduce un omagiu Ansamblului Arhitectural Cotroceni, care în istoria sa, a avut mai multe vieţi, şi trecând peste toate vremurile istorice, plăcute sau mai puţin plăcute, a reuşit să rămână unul din cele mai vechi monumente bucureştene .
Cutremurul din martie 1977 este evenimentul care aduce cu sine nu numai distrugere ci şi o nouă etapă arhitecturală şi funcţională, reconstrucţia, modernizarea şi mărirea ansamblului fiind unul din cele mai importante şantiere de acest gen din România. Viziunea arhitectului Nicolae Vlădescu este un omagiu la adresa vechilor arhitecţi şi a stilurilor arhitecturale prezente deja aici, prin munca sa încercând să dea o coerenţă întregului palat, departe de ingerinţele politice nu tocmai reuşite întotdeauna ale epocii.
Departe de a urmări numai efectele nefaste ale intemperilor vremii, palatul suferind şi în urma cutremului din 1940, imaginile prezintă munca şi dăruirea celor ce au lucrat aici, şi modul în care efectele distrugerilor au fost remediate, tehnicile folosite şi felul în care vechiul palat a fost transformat. Imaginile din expoziţie prezintă totodată şi vechi încăperi care au fost transformate în urma restaurărilor şi corpuri vechi care astăzi nu mai există, fiind refăcute şi remodelate după cerinţele noilor atribuţii care i se preconizau la aceea dată, ca întotdeauna când ansamblul a fost refăcut de-a lungul istoriei.
Prezentarea nu este un moment de introspecţie negativă ci o aducere aminte că orice eveniment care se abate asupra noastră poate fi "Un nou inceput" în care putem face lucrurile mult mai bine şi mai durabil.