Ph.D. Claudia Indreica este psiholog organizațional, fondatoare Psihoselect și o prezență constantă în ecosistemul de business și în dezbaterea publică din România. La Festivalul de Film și Istorii Râșnov (FFIR), Claudia coordonează componenta de dezbateri, structurând dialogurile și aducând pe scenă teme strategice, de la dinamica pieței muncii și transformările economice, până la provocările majore ale societății românești și europene.
Cu o formare academică solidă — licență, masterat și doctorat în psihologie organizațională la Universitatea Babeș-Bolyai — și peste 25 de ani de practică în profilare psihologică și consultanță de management, Claudia îmbină rigoarea cercetării științifice cu înțelegerea profundă a deciziilor despre oameni și leadership.
Dincolo de activitatea de moderare și coordonare din cadrul FFIR, este o voce activă în societatea civilă și mediul de afaceri: Lider al Task Force-ului Piața Muncii în cadrul Romanian Business Leaders (RBL); Membru în Board-ul DWNT (Clubul Economic German din Transilvania); Autoare și analistă pe platforme de opinie precum Economedia, Substack și LinkedIn, scriind despre capital uman, leadership adaptiv și piața muncii; Keynote speaker la conferințe naționale și regionale de business.
În cadrul FFIR, Claudia urmărește să transforme fiecare dezbatere într-un spațiu de dialog constructiv, bazat pe expertiză, date reale și idei cu impact pe termen lung pentru societatea civilă, mediul academic și cel de business.