Editia 2025
Invitați:
Simina Tulbure (om politic, fost deputat în circumscripția Diaspora)
Alina Dolea (conf. univ. Universitatea Bournemouth, Marea Britanie)
Mioara Moraru (mediator cultural, președinte Asociația Culturală Româno-Italiană Propatria)
Bogdan Ivănel (fondator Code4Romania)
Moderator Oana Boşca-Mălin (director de programe culturale la Accademia di Romania in Roma)
Bilete: eventbook.ro
Există două perspective în discursul despre diaspora, care în ultima vreme nu sunt doar diferite, ci uneori chiar antagonice: a „celor plecați”, despre sine și despre țară și a „celor rămași”, despre diasporeni. Acum zece-cincisprezece ani, temele diasporei erau cu precădere legate de stereotipuri și discriminare din partea statelor și societăților care îi primeau, de integrarea dificilă, de „orfanii albi” lăsați în grija rudelor milostive, în vreme ce, de partea românească, se mai observa din când în când deficitul de imagine adus de infractorii români de peste graniță sau de „căpșunari” și mai săreau în ochi investițiile în case noi, dar fără suflet, ori depopularea fostelor colonii industriale.
Multe s-au schimbat – și nu neapărat în bine – în acești ani, iar ultimele trei serii de alegeri politice au răscolit un status quo care băltea de prea multă vreme în necunoaștere și ignorare reciprocă, proiecții distorsionate și așteptări nejustificate de o parte și de alta și au dat frâu liber frustrărilor și acuzelor de ambele părți. Un nou naționalism strident, alimentat artificial, umple de multe ori un gol dureros în identitatea celor plecați, în vreme ce, în țară, odată cu salamul cu soia a dispărut și invidia față de cei plecați, iar reacția la scăderea populației active și plătitoare de impozite se traduce de cele mai multe ori în proiecte punctuale și nearmonizate, fără urmări pe termen mediu și lung.
Există statistici care vorbesc despre cinci milioane de români care trăiesc în afara frontierelor țării, cu referire la emigrația ultimilor 35 de ani, adică fără a socoti diaspora istorică. Iar printre ei, poate că situația cea mai îngrijorătoare e cea a copiilor și tinerilor din „generația a doua”, a celor născuți în țara care le-a primit părinții și cărora le e greu să-și depisteze și să-și înțeleagă rădăcinile și, implicit, să se cunoască pe sine. Că românii din afara țării nu pot fi neglijați a devenit evident într-un târziu, dar mai puțin evident este cum trebuie să se raporteze la el statul român și societatea civilă. După cum la fel de neclar este că nici de partea cealaltă lucrurile nu se pot judeca în alb și negru, în termeni de „cetățeni abandonați” ori de revanșe obidite asupra „sistemului”.
Despre câteva dintre cele de mai sus și despre ceea ce e de făcut, concret, adică despre posibile direcții și proiecte strategice vom vorbi cu invitați de soi, profesioniști care înțeleg aceste dinamici și fenomene și nu doar că doresc să schimbe lucrurile în bine, ci o și fac.
