Invitați
Adrian Cioroianu (istoric, diplomat)
Nicolae Pepene (istoric)
în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie Brașov
Pentru mulți români perioada interbelică pare a fi cea mai bună din istoria țării dar în același timp istoricii demonstrează mereu că este și perioadă în care extremele politice românești prosperă, de la extrema stângă scoasă în afara legii în 1924 până la extrema dreaptă care, din păcate, a avut o istorie mai lungă și mai spectaculoasă.
Trebuie spus că în anii ’30 România încă era un stat tânăr însă în același timp să nu uităm că între 1933 și 1940 în România au fost asasinați trei prim miniștri. Toate aceste asasinate au rădăcinile chiar în anii care au urmat încheierii Primului Război Mondial.
În anul 1938 avem pe de o parte vârful dezvoltării economice pentru România dar pe de altă parte și începutul autoritarismului o dată cu noua Constituție a lui Carol al II-lea. Deci o perioadă a contrastelor în care societatea românească este supusă în mod evident presiunilor dinspre extremele politice.
Bilete - eventbook.ro
