Editia 2025
După încheierea războiului civil din Grecia (1949), mii de bărbați și femei persecutați din formațiunile de gherilă au fugit în țările socialiste sau au fost trimiși în exil. În aceeași perioadă, tinerii au migrat din satele lor în orașe, în principal la Atena, pentru un viitor mai bun și mai luminos. Cei mai mulți au devenit muncitori necalificați, cu precădere în construcții.
La mijlocul anilor '50, prizonierii comuniști au început să fie eliberați și au fost nevoiți, la rândul, să muncească în construcții pentru a supraviețui. Era singura ocupație pe care o puteau avea dacă nu acceptau să semneze un așa-numit certificat de convingeri sociale. Foștii prizonieri comuniști s-au alăturat astfel tinerilor care tocmai ajunseseră în Capitală și, împreună, folosindu-și experiența civică dobândită în trecut, au format sindicate pentru a lupta pentru condiții de muncă și de viață mai bune. Muncitorii din construcții au fost în avangarda mișcării muncitorești și a clasei muncitoare și au dat un exemplu remarcabil de rezistență și putere de luptă într-o perioadă istorică sumbră.
