Special

Nicholas Dimăncescu

Nu întotdeauna e uşor să-ţi găseşti prietenii şi colaboratorii, acei oameni de care te leagă scopuri, ambiţii, vise commune, care împărtăşesc aceeaşi viziune cu a ta. Este nevoie de talent, de vocaţie şi pentru asta, poate de comunicare, relaţionare, muncă în echipă. Şi de noroc, desigur. Căci iată, prea des oamenii nu se potrivesc, gândesc şi acţionează diferit, îi animă scopuri şi idealuri divergente. Şi foarte des, oameni cu care am face împreună o extraordinară echipă, trecem unii pe lângă alţii fără să ne descoperim între noi.
Eu, ca  speolog am avut noroc. Am descoperit peşteri, iar peşterile mi-au descoperit prietenii. Nicholas este printre aceşti prieteni. Ca fiu a lui Dan Dimăncescu el avea deja o carte de vizită promiţătoare. Un tânăr foarte inteligent, entuziast şi simpatic.

Dar în clipa în care am intrat împreună să vedem oasele urşilor de cavernă, apoi locul unde dacii au ascuns un tezaur în Peştera Cioclovina, în ochii lui am văzut jucând lumini. Nu erau reflexele reflectoarelor lămpilor frontale electrice. Ochii lui uimiţi păreau că oglindesc torţele vânătorilor paleolitici care au lăsat urme în peşteră, feştilele sacerdoţilor daci care au ascuns în galerie comoara lor.

La scurt timp după această întâlnire Nicholas a venit la mine să afle cât mai multe despre peşterile cu semnificaţie spirituală din Carpaţi şi Dobrogea. I-am povestit despre experienţele mele şi ale altor speologi, despre cultul de vânătorilor de urşi din paleolitic, despre misterioasele simboluri solare din peşterile neolitice, despre înhumări şi depuneri funerare în peşteri în epoca bronzului, despre urmele de paşi de neandertalieni dar şi despre grote-biserici din antichitate şi evul mediu, despre desenele rudimentare, mesaje lăsate poate pentru noi, dar pe care nu ştim să le descifrăm încă. Aceste informaţii au devenit puncte pe o hartă a unei spiritalităţi secrete, ascunsă în locuri subpământene. Cu această hartă în mână, Nicholas a pornit la drum împreună cu fotograful Dragoş Lumpan pentru a documenta o lucrare ambiţioasă. Era poate pentru prima dată când cineva se încumeta la o sinteză atât de cuprinzătoare, pentru un subiect făcut din crâmpeie şi date disparate, a căror opacitate semantică, cum spunea Mircea Eliade, ne va împiedica poate să le desluşim vreodată pe deplin.

Cu câteva luni în urmă Nicholas m-a căutat pentru a-mi mărturisi visul său, ca după documentarul despre daci să pornească din nou pe cărările subpământene. M-a contaminat cu entuziasmul său şi m-a convins să-l însoţesc. Pe un colţ de hârtie, într-o mică cafenea, s-a schiţat planul viitoarelor explorări în adâncul spiritului oamenilor din peşteri.
 
Dar iată, Nicholas n-a mai avut răbdare, a plecat singur în explorare. Planul labirintului desenat împreună a rămas însă şi poate o expediţie viitoare se va încumeta să pornească pe urmele lui.

Cristian Lascu

Moment special dedicat lui Nicholas Dimăncescu, 6 august 2011. Invitati: Dan Dimăncescu si Cristian Lascu