Saşa-Liviu Stoianovici – artist vizual - 14 August 2011
De cîte ori intru sau ies din Rîşnov cu trenul – şi văd cetatea, adică, în splendoarea ei – îmi închipui cum i-ar arăta zidurile, de-ar fi luminate pe exterior de niscaiva proiecţii video.
Da, am fost la Festivalul de Film Istoric Rîşnov... Prima oară, anul ăsta – curios cum se desfăşoară un festival într-o cetate, alta decît Sighişoara...
Bucuria mea e că nu a plouat, în puţinele zile în care am stat pe acolo. Prins cu pregătirea evenimentului meu, mărturisesc degrabă că nu am gustat prea mult din spectacole şi filme. Din puţinul văzut/ascultat, mi-au rămas în memorie piesele populare româneşti ale lui Bartók, interpretate la orga bisericii, cît şi syntharp-ul – obiect ce mi-a stîrnit tot felul de curiozităţi.
O noapte vag răcoroasă m-a surprins urmărind finalul unui film a cărui acţiune se întinde din Siberia şi pînă-n India. Gulag, moarte, trădare şi iertare. Şi un actor român în rolul lui Zoran, din cîte-am înţeles (e o chestie cu sîrbii, croaţii, românii – avem cam acelaşi accent sudist, atunci cînd vorbim engleză).
Am cîştigat o halbă de bere. Goală. Mi-am cumpărat o pălărie de paie, de la un nene din piaţă. Am fost bombardat cu mesaje, cum că trebuie să merg la o mănăstire, mai sus de Rîşnov, unde lucrează L., sculptor în lemn.
Nu m-am dus – aveam treabă, cu doamnele din RDG, cu ochii şi urechile, cu zidurile.
M-am întristat şi mai mult, la revizionarea filmului despre Făgăraş...
M-am bucurat văzînd cum, în cetate, la cortul cu cărţi, adolescenţii se îmbulzeau să cumpere literatură.
Finalmente, nu pot să nu-mi amintesc de grija cu care am fost hrăniţi în casa cu multe culori şi mulţi copaci. Le mulţumesc doamnelor fără de somn, care ne-au avut în grijă.
