Cipriana Smărăndescu – clavecinistă şi organistă (Italia) - 13 August 2011
Între noi, muzicienii, de multe ori înaintea unui concert ne spunem: poate vom greşi multe note, important e să cântăm cu poftă, cu chef, cu bucuria vieţii sau, cum ar spune italianul, „divertiamoci”… Nu a fost cazul concertului meu de la Râşnov, din cadrul Festivalului de Film Istoric. Registrul stărilor era cu totul altul, diametral opus: era acel registru în care – dacă muzica nu ar exista – ţi-ai ieşi din fire şi ai avea tot dreptul să-l tragi la răspundere pe Dumnezeu (despre care mulţi susţin că există) şi sa-l întrebi: „De ce ai făcut acest lucru?????”. El – teoretic şi logic – nu ar avea niciun răspuns, deci tu ar trebui să te transformi într-un mic terorist pentru a-ţi face dreptate.
A părăsi aceasta viaţă la numai 29 de ani, dar şi la 70 de ani, este nedrept, a trebui să faci un concert în care să comemorezi doi actori cu care ar fi trebuit să împarţi rolul artistului şi care nu mai sunt, este apăsător. Te îndrepţi spre orga cu greu obţinută de la muritorii de rând, uiţi de toate cele lumeşti şi te transpui prin muzica ta într-un făcător de dreptate în locul lui Dumnezeu… este aceasta menirea interpretului care încearcă să aline suflete şi să amintească – celor care sunt dispuşi să asculte – imaginea unor artişti plecaţi dintre noi: actorii Ioan Strugari şi Şerban Cantacuzino.
În acele momente, clapele nu mai există, ele se transformă în sentimente, iar tu cu ochii închişi transformi o oră de muzică într-o clipă de emoţie, cu speranţa că acolo, undeva, sus, unde logica, unde cuvintele nu mai au trecere, MUZICA ta poate lăsa un semn. Petru voi, Uţu şi prinţul Şerban Cantacuzino, a fost muzica orgii şi a spinetei, au fost versurile lui Emil Botta şi vorbele lui Radu... Poate – în mod sigur – un actor într-un concert n-am să mai vreau, căci a cânta pentru că „acolo unde cuvintele amuţesc, începe muzica” e prea nedrept pentru un suflet muritor…
Reîntorcându-ne la ale noastre lumeşti, nemuritor să fie festivalul, iar Radu să aibă forţe supra-naturale pentru a putea duce toate cele multe şi grele poveri ale maşinăriei acestui festival. Sper ca aceste multe sunete, care s-au auzit la Râşnov şi care i se datorează lui Radu, să-i umple sufletul de bucuria unui efort care se numeşte în final ÎMPLINIRE şi care lasă semnul trecerii noastre pe acest pământ. Noi, cei care am cântat, Radu, cel care ne-a adunat cu mult drag la Râşnov, suntem în aceeaşi măsură „vinovaţi” şi „bolnavi” de FRUMUSEŢE şi ARTĂ…
