dezbatere :   Oamenii lui 1918

Panel-uri

Exemple ale moralitii i consecvenei politice pentru construcia unei naiuni vrednice i demne - Iuliu Maniu, Ilie Lazr, Corneliu Coposu

Tema pe care am ales-o pentru ediia jubiliar a Festivalului de la Rânov este o tem necesar i care trebuie s serveasc ca model de conduit pentru viitoare elit a României, cea care este datoare s construiasc, sau mai bine zis, s reconstruiasc, ceea ce înaintaii notri au fcut cu atâtea sacrificii acum 100 de ani: o naiune demn, mândr i respectat de toat lumea.

Cele trei personaliti despre care am ales s vorbesc întruchipeaz la un loc modelul de om politic dedicat celorlali, modelul de om dedicat Cetii i nu avenirii lor proprii, modelul de jertf i lupt pân la capt, pentru un crez, pentru principii i valori adevrate. Iuliu Maniu, Ilie Lazr i Corneliu Coposu au demonstrat prin faptele lor c, nici politica, nici democraia, i in nici un caz crestinismul, nu pot fi mijloace in vederea unui scop si al unui interes personal, ele sunt obiective, condiii “sine qua non” de dinuire.

De ce tinerii de azi care au ales calea grea a politicii, a diplomaiei i a luptei pentru adevr i dreptate este vital s ia exemplu de la astfel de oameni? Pentru c, aa cum atât de frumos i de profund, spunea Sfântul Francis de Salles, teolog, filosof, episcop din sec. al 16-lea: “bârfeala i intriga sunt crime, deoarece omul are 3 viei : cea spiritual, duhovniceasc, care izvorte i slsluiete prin harul lui Dumnezeu, cea trupeasc, pe care o avem cât trim si sufletul slsluiete în noi, i, cea civil, care se afl in bunul renume, în reputaie.“ Sperana este un atribut al tinereii! Tinerii care au ales calea grea a politicii, trebuie sa fie intrii în convingerea c nu au facut-o pentru parvenire social sau material, nu din interes sau vanitate, ci cu intenia clara de a sluji ara, neamul i pe toti cei ce au cu adevrat nevoie.

Destinele celor 3 Oameni au fost legate puternic, vieile lor au fost dedicate unui crez, unui ideal pe care foarte puin lume îl mai înelege la ora actual. Tocmai de aceea, datoria noastr a celor care am citit, am aflat, i-am cunoscut îndeaproape, este s dm, s transmitem mai departe generaiilor viitoare, pentru ca întunericul s fie învins iar adevrul i dreptatea s triumfe.

Îi mulumesc lui Dumnezeu c mi-a oferit ansa i posibilitatea s fac parte dintr-o familie care a fcut istorie, care s-a jertfit i a luptat dezinteresat pentru neam i ar, pentru principii i valori adevrate. Când ai o astfel de motenire, nu poi decât s te lupi pân la capt pentru a transmite mai departe i a convinge pe ceilali c doar prin credin, munc i sacrificii se poate realiza ceva trainic în aceast lume.

Ion-Andrei Gherasim

În deschidere, va fi proiectat documentarul de scurt-metraj ”Oamenii din Dealul arinei” (11'), TOS Media (2018), productor: Claudia imon, regia: Ciho Sebastian, în prezena pr. Cristian Borz, paroh al Bisericii Greco-Catolice din Bdcin, jud. Slaj, naratorul filmului, iniiatorul i promotorul campaniei Salvati Casa Memoriala "Iuliu Maniu".

Program:
24 Iul 2018, 11:00 - 13:00 - Cinema Amza Pellea (Rasnov)
Primaria Rasnov Asociatia Rasnov Society Asociatia Mioritics Consiliul Judetean Brasov German Marshall Fund CNC UCIMR
Banca Comerciala Romana
Fundatia Eta2U Banca Transilvania