„E o frumoasă perspectivă multietnică pe care am putea să o edificăm împreună“

Panelul despre privilegiul de a trăi într-o Românie multiculturală i-a reunit, la Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2019, pe Cristiana Grigore, cercetător în drepturile omului și Fondator al Roma’s People Project în cadrul Universității Columbia din New York, Bedros Horasangian, scriitor și eseist, Ruxandra Fatma Yilmaz, doctorand în Științe Politice în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, Caroline Fernolend, președinte și director al Fundației Mihai Eminescu Trust și Felicia Waldman, conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității din București, Coordonator al Centrului de Studii Ebraice.

Bedros Horasangian, despre Romania multietnică și despre armeni:
„Aznavour spunea: <<Eu sunt sută la sută armean și sută la sută francez.>> Eu pot să spun că sunt sută la sută armean și sută la sută român.

În România, mai sunt acum 5.000 – 6.000 de armeni.

Mă tem că nu suntem pregătiți pentru acest multiculturalism care a dat buzna peste noi, inclusiv pe internet. Lumea de pe internet e altfel decât cea reală, nu neapărat mai bună sau mai rea, dar altfel.

Am fost și suntem români aici, totuși. Etosul acesta românesc începe să dispară. România e împărțită în două și fiecare jumătată e împărțită în mai multe părți. Clivajul dintre elite și gloată crește. Suntem în război fiecare cu fiecare.

E o frumoasă perspectivă multietnică pe care am putea să o edificăm împreună. Pentru asta ar trebui să construim un cult al toleranței.

O istorie prin prisma etniilor care au trecut prin spațiul românesc e vag cunoscută.

Armenii s-au integrat bine în România pentru că erau creștini. În secolul 17, 10.000 de armeni au venit în România și au înființat patru orașe: Dumbrăveni, Gherla, Frumoasa și Gheorgheni. Apoi au trecut la catolicism și s-au maghiarizat.

Substanța umană nu s-a schimbat în 2000 de ani de civilizație iudeo-creștină. În ciuda noilor tehnologii care, adesea, nu ne lasă să ne uităm ochi în ochi.“

Scriitorul și eseistul Bedros Horasangian la Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2019

Cristiana Grigore, despre stigmatul purtat de termenul „“țigancă“:
„Fac parte din categoria romilor invizibili. Până în 2016, când am ajuns în Statele Unite, nu am vorbit public despre faptul că sunt romă, nu am vorbit despre cine sunt. Am fost o actriță desăvârșită.

Când eram mai tânără, a fi numit <<țigancă>> era cel mai mare coșmar. Asociez acest termen cu cel mai mare stigmat posibil. La origine, cuvântul <<tigan>> înseamnă <<de neatins>>. Cuvântul <<rom>> înseamnă, la origine, <<om>>. Cuvântul <<rom>> nu e unul artificial, e un cuvânt pe care și bunica mea îl folosea și care acum e unul agreat la nivel global.

Cuvântul România include cuvântul roma. Nu e o conspirație, e o coincidență pe care putem să o folosim, ca țară, în favoarea noastră.

În România, estimările cele mai frecvente vorbesc de un milion jumătate, două milioane de romi.

Proiectul Roma’s People Project din cadrul Universității Columbia din New York pe care îl coordonez vrea să investigheze ce înseamnă identitatea romă în secolul 21.“

Cristiana Grigore, cercetător în drepturile omului și Fondator al Roma’s People Project în cadrul Universității Columbia din New York, la Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2019

Ruxandra Fatma Yilmaz, despre percepția asupra Islamului:
„Multe dintre problemele minorităților musulmane de peste tot din lume au foarte multe în comun cu problemele comunităților rome, inclusiv în ceea ce privește problematica femeilor.

Pentru musulmani, contează mai mult religia decât națiunea. În cazul turcilor, începând de la Ataturk, lucrurile stau diferit.

Din punct de vedere al minorității turco-tatare din România momentului, există două straturi. Pe de o parte, avem comunitatea turco-tătară din Dobrogea, minoritate care aparține României de sute de ani și care conține în jur de 28.000 de oameni. Pe de alta, este comunitatea de turci care au venit în București și în alte orașe după 1990 și care numără în jur de 70.000 de persoane.

În ciuda părerii exterioare comunității și, uneori, interioare, că ar exista un singur Islam, există, de fapt, mai multe abordări.

Avem îngrozitor de multe lucruri care ne deosebesc, dar sunt încă mult mai multe care ne unesc. E un fel de responsabilitate comună pe care o avem.“

Ruxandra Fatma Yilmaz, doctorand în Științe Politice în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, la Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2019

Caroline Fernolend, despre modelul satului Viscri:
„În 1987, satul Viscri a fost propus pentru demolare. În Romania mai sunt 40.000 sași și 150 de fortificații săsești. 90% dintre sași au plecat din România după 1990. Populația de etnie romă de la periferiilor satelor, de pildă din Viscri, a preluat casele săsești.

Am decis să folosim, împreună cu etnia romă, patrimoniul lăsat în urmă de sași. Am reușit să găsim un țel comun, acela de a trăi mai bine, am reușit să motivez părinții comunității roma să vină la școală.

După 21 de întâlniri cu comunitatea, am reușit să facem o asociație agricolă cu 60 de membri fondatori. Așa am înființat fundatia <<Alba Iglesia>>. Apoi, în 2000, am înființat Fundația Mihai Eminescu Trust prin care, pe lângă Viscri, mai avem proiecte în 111 sate în care încercăm să păstrăm patrimoniul construit și să-l umplem cu viață.

Am încercat ca fiecare să aibă încredere în mâinile lui, să nu mai depindă de ajutor social pentru a trăi. Am început să vindem produsele făcute împreună, să facem turism rural, am făcut prima stație de epurare ecologică. În fiecare an, 7.000-8.000 de oameni sunt plimbați cu căruța de localnici. Avem 40.000 de vizitatori pe an în satul Viscri, care are 400 de locuitori, dintre care 300 sunt de etnie romă. Trei copii romi sunt la facultate, 30 la liceu și toți ceilalți la școală.“

Caroline Fernolend, președinte și director al Fundației Mihai Eminescu Trust,
la Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2019

Felicia Waldman, despre istoria evreilor în România:
„Îmi cer scuze pentru întârziere, am fost blocată pe DN1. Se vede treaba că, dacă statul comunist nu vindea evreii, aveam autostrăzi. În Israel, se construiesc autostrăzi cu o viteză incredibilă, mulți dintre inginerii constructori fiind de origine din România.

În România, erau 780.000 de evrei în 1938, iar acum mai suntem 6.000.
În București, erau 70.000 în 1938, au rămas 4.000 acum. La asta se adaugă aproximativ 8.000 de oameni de afaceri isralieni. E adevărat, există și o problemă de identificare, cifrele de mai sus se referă la cei care s-au autoidentificat ca evrei la recensământ. E ciudată diferența dintre cei care s-au declarat de etnie evreiască și cei care s-au declarat de religie mozaică.

Exista dovezi arheologice, obiecte religioase, care plasează o prezență evreiască la Sarmisegetuza. Se pare că, împreună cu armata romană, au venit și evrei în acest spațiu.

Avem o prezență a negustorilor evrei în 1394, în Siret, capitala Moldovei la acel moment. Cel mai vechi cimitir evreiesc, documentat de la 1560, există tot în Siret. Acolo există practic trei cimitire.

În alte părți, există dovezi ale prezenței evreiești după expulzarea evreilor din Spania în 1492.

E interesant că au existat domnitori ai Moldovei, care i-au invitat pe evrei să se așeze acolo, înțelegând rolul lor comercial și legăturile lor externe importante din punct de vedere diplomatic.

Nu aveau voie să cumpere pământ, nu aveau voie să se așeze la sat, li se impunea să locuiască la oraș, unde li se imputa că aduc modernismul. Ei aduc sticla, fierul forjat, tinichigeria, praful de pușcă, textilele în orașele românești. În București, până la începutul secolului 20, toate acoperișurile de table ale bisericilor erau făcute de evrei. Uneori, pictura bisericii era făcută de evrei.

De ce iau atât de mulți evrei premiul Nobel? Nu pentru că sunt mai deștepți, ci pentru că investesc în educație. De ce? Pentru că e singurul lucru pe care nu ți-l poate lua nimeni.

Felicia Waldman, conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității din București, Coordonator al Centrului de Studii Ebraice,
la Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2019

******

Felicia Waldman, despre antisemitism:
„Odată cu nașterea liberalismului, în a doua jumătate a secolului 19, care încerca să creeze o clasă de mijloc românească, se naște și antisemitismul. Antisemitismul se manifestă asupra evreilor din Moldova, așkenazi (veniți din Polonia și Germania), care erau mulți, traditionaliști și vizibili. În Țara Românească, erau evrei sefarzi, care se îmbrăcau ca restul populației, ieșeau greu în evidență.

Nu există un antisemitism violent în România, cu mici excepții nesemnificative. Nimeni nu se uită urât și nu îi bate nimeni pe evreii traditionaliști care pot fi văzuți pe stradă, uneori, în București. Faptul că clădirile evreiești nu au nevoie de pază specială e iarăși un semn foarte bun.

Pe de altă parte, există antisemitism care apare în discursul politic și cel cultural, care poate deveni periculos.

E important de spus și că nu există curs obligatoriu despre holocaust în nici una dintre facultățile de istorie din România.“

Bedros Horasangian, despre anti-armenism:
„La noi, nici binele n-a mers până la capăt, dar nici răul. Descurcăreala, compromisul nu sunt întotdeauna rele.

Anti-armenismul a existat, au fost câteva momente, dar nesemnificative. Orașele din Moldova au fost construite pe situri armenești. A existat o puternică comuniune între români și armeni, mai ales în Moldova.“

Cristiana Grigore, despre sclavia romilor:
„Sclavia de 500 de ani a romilor nu e recunoscută în istoria României. Nici măcar în manuale.“

Ruxandra Fatma Yilmaz, despre romi și despre relația româno-turcă:
„Statul român nu și-a propus niciodată integrarea romilor. Niciodată n-a existat un dialog real. Dacă această chestiune nu e asumată politic, nu o să schimbăm nimic.

În schimb, în privința turcilor, lucrurile stau foarte bine. Românii se înțeleg foarte bine cu turcii, au împrumutat cuvinte, felurile de mâncare, s-au îndrăgostit de litoralul turcesc. Turcilor le place în România, românilor le place în Turcia.

Cuvântul care descrie cel mai bine relația româno-turcă pe teritoriul României este loialitate. Regele Carol I a finanțat, în 1910, construirea unei moschei la Constanța, care, în mod excepțional, a primit numele unui necredincios, numindu-se Geamia Carol.“

Caroline Fernolend:
„Mă simt mândră că trăiesc în această țară, cred că aici îmi e locul și vreau să contribui și eu la dezvoltarea acestei țări.

Dacă cultivăm în copiii noștri mândria față de locul unde trăiesc, atunci îi vom învăța și să respecte oamenii de alte etnii.“

Fotografii de Daniel Secărescu

  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *