Povestea ta
Povestile unei realitati de acum 20 de ani se asculta cu uimire si se povestesc cu detasare. Realitatile se transforma in legende. Amintirile se estompeaza. Absurditatile de atunci devin umor spumos astazi.
Pentru a nu transforma propria detasare, prin neasumare, intr-o viitoare greseala sociala; pentru a pastra intact samburele de adevar al legendei, pentru a nu incetosa nicio amintire, te invitam sa ne povestesti ce stii, ce iti amintesti, ce ai trait in comunism
Te invitam la o websezatoare pentru a conserva impreuna realitatile unei lumi pe care ar fi de condamnat sa o idealizam prin ignoranta si uitare.
Trimite povestea ta pe office@ffir.ro
-----------------------------------------------------------------------
Experienta Cannes! Sentimente amestecate intre bucurie, dezamagiri, resemnare...
Mircea Muresan, regizor
Era in ziua de 6 martie 1966. Am cumparat ziarul „Le Monde" de la Athenee Palace. La braserie, sorbind o bere de unul singur, pe un subsol de pagina pe la mijloc, vad o rubrica: „noutati de la Cannes" - Comisia de preselectie a festivalului care se va desfasura in luna mai a ales filmul romanesc „L'Hiver en Flammes" pentru competitia oficiala. Pe vremea aceea se realizau 14 - 15 filme pe an. Le stiam pe toate. Dar de titlul acesta nu auzisem. Ma intrebam al cui o fi, cine e norocosul de oficiala. Dau telefon directorului de la Buftea, Eugen Mandric, bun prieten cu mine. Intreb, cine a facut „O iarna in flacari" pe la noi prin Baragan. Imi zice simplu: tu l-ai facut, e „Rascoala"... Am amutit un minut lung. Si cine dracu a gasit titlul acesta pompieristic? Daca, tu, cu mine nu mai bei. Nu, zice, Mihnea (Gheorghiu) l-a botezat asa mai comercial pentru prostii aia. Stii ca a fost selectionat, informez eu, si inca in sectiunea oficiala. Ce vorbesti, exclama el. Ne vedem diseara in barulet la Lido.
Pe la inceputul lui mai sunt chemat pe la politruci si mi se cere o noua autobiografie. Pai, zic, de cand am intrat in institut si apoi in studio, am dat vreo douazeci. Pai asta e pentru occident, n-ati mai fost decat in Bulgaria. Scrieti daca aveti rude, prieteni... Rude n-aveam, din pacate. Prieteni da, dar nu i-am spus. Se formeaza delegatia: de la film Ion Besoiu si cu mine. In rest, Mihnea, Ilinca Tomoroveanu, Ecaterina Oproiu, Dan Desliu. Ni s-au confectionat smochinguri la croitoria din Buftea. Al meu purta scris cu creion chimic inauntru: Ion Dichiseanu. Fusese purtat la nu stiu ce film. (La intoarcere mi-a fost vandut destul de ieftin ca second hand)
La Cannes am fost cazati la un hotel foarte scump „Martinez" . Foiau vedete prin holuri, baruri, lifturi, italieni, francezi, americani. Cunoscuti de-ai mei, le vazusem filmele.
Filmul a intrat in competitie a doua zi, doua proiectii, la ora 3 si seara la noua, cea de gala. A fost succes, adica nu s-a fluierat ca in prima seara. La iesire, a tinut sa ma felicite Peter Ustinov (am o fotografie) membru in juriu. Fiind o editie jubiliara, a 20-a aniversare a Festivalului, juriul era format exclusiv din fosti presedinti ai editiilor anterioare, printre care mari scriitori francezi. Exceptie facea presedinta actuala: Sophia Loren.
In serile urmatoare, pe receptiile fastuoase date de marile cinematografii participante, schimbam amabilitati cu jurizantii, cu Peter Ustinov in special. Dupa vreo saptamana buna de proiectii, Ustinov imi zice discret: „stai din ce in ce mai bine"!
Cinstit vorbind ideea unui eventual premiu nu ma rodea. Mai mare premiu decat o sedere pe Coasta de Azur, ( noi ziceam „de Azor") la Cannes vreo 20 de zile, pe urma alte 5 la Paris nici nu visasem vreodata. Spre sfarsitul proiectiilor, ziarele scriau ca in juriu exista controverse, cea mai parte a marilor personalitati tineau cap de lista filmul romanesc. In preziua decernarii premiilor, ziarele anuntau palmaresul cu „Rascoala" *Marele premiu al juriului*... Seara am baut o cana de sangria la un bar.
A doua zi dimineata eram pe terasa la cafea. Se anunta la megafoane ca Monsieur le Ministre Mihnea Gheorghiu este chemat la telefon. Se intoarce si ne spune ca l-a sunat dl. Favre le Bret, directorul festivalului, care voia confirmarea ca Rascoala este primul meu film. Am spus ca da. Dar nu e primul, e al doilea, am ripostat eu. Ce importanta are? Vor sa dea filmului neaparat un premiu. Mihnea mintise si la conferinta de presa ca e primul meu film. Atunci nu am dat importanta dar s-a consemnat prin ziare.
Asa a inceput marea farsa a premiilor. Francezii voiau neaparat Palma de Aur. O voia si Sophia Loren. Asa ca au luat-o impreuna.. Uniunea Sovietica era tare-n politica si a umflat premiul Special al Juriului cu filmul „Lenin in Polonia"... Asa fluieraturi in sala la decernarea premiilor nu auzisem nici la meciurile de sub Podul Grant. „Rascoala" a primit „Prix de la Premiere Oeuvre" - botezat prin tara in fel si chip.
Si premiul si filmul au fost ulterior bagatelizate colegial. Ca am mintit, ca nu era primul etc... Ca se stie cum se iau premiile... In ziarele din tara nu s-a scris nimic despre dezbaterile din juriu relatate de presa din Franta. Acum se stie in lume ca Rascoala a fost nominalizata la Palme d'Or! In Romania nu s-a aflat.
------------------------------------------------------------------------
Autor: Anca Simion
Nascuta in '82 nu am o parte de stat la cozi, mersul pe camp sau vecinul care te urmarea. Unde mai pui ca traiam si intr-un colt de tara, izolat, in care comunistii nu veneau, era prea departe. Ideologia a ajuns mai mult pe calea undelor. Am crescut in Sf. Gheorghe, Judetul Tulcea iar in toamna lui '89 am fost facuta pionier. Eram foarte mandra de mine, chiar am fost la " Complexul Comercial" sa-mi cumpar mai multe inele pentru cravata de pionier. Ma simteam, in sfarsit un "om mare" care a depus un juramant. In ziua in care survolau elicoptere deasupra satului cu mitralierele indreptate in jos, fiind zona de frontiera, eu cantam "avion cu motor iama si pe mine'n zbor" .... Mama a venit in fuga la mine si m-a bagat in casa zicandu-mi sa nu mai ies pe afara fara stirea ei. Eram debusolata dar am stat cuminte. Dupa cateva ore satul s-a linistit iar elicopterele au plecat. Am inceput sa iesim pe afara, sa ne adunam in mijlocul satului. Tin minte ca au inceput sa scoata ramele cu fotografia Ceausestilor si sa faca un foc mare din ele. Oamenii au inceput sa scoata cartile despre comunism afara si sa le arda. M-am dus si eu acasa am cautat cartile in care era poza lui Ceausescu si am inceput sa le rup, nu stiam de ce! Mai tarziu am inceput sa realizez ce se petrecuse de fapt. Iesisem din camera in care ni se stinsese lumina!
Partea a doua a acestei scrisorii se petrece in Chisinau. Am ajuns anul trecut, cu mult entuziasm am plecat la o conferinta la universitatea de stat. M-am plimbat si am vazut doua paturi sociale de oameni care se uitau cu o privire ciudata la noi " romanii ". Cei cu foarte multi bani si cei cu bani pentru o zi. Am stat de vorba cu un sofer moldovean si acesta ma intrebat: De ce ne-ati inchis granita? Voi sunteti occidentul pentru noi!
concluzii:
Am cunoscut comunismul si l-am inteles pentru ca am fost in Moldova. Am inteles ce am trait eu, cand eram mica. De ce lucruri am fost privata! Cand mai aud ca cineva regreta comunismul le zic sa se duca pana in Moldova, va zic ca ma trece si acum un fior numai la gandul ca ar trebuii sa stau acolo 7 zile.
Dar face parte din istoria mea, si a tuturor. De aceea, mai bine am intelege ce a insemnat comunismul prin colectivizare. Acum suntem stapanii nostrii, cu toate acestea asteptam ca cineva sa ne ajute!
